Fuck is the word!!! – despre cea mai veche meserie din lume
Acum vreo 3 luni plecam de la birou pe la 19:45. Birou înseamnă o casă pe una din străzile perpendiculare pe Turzii. Nu fac nici două sute de metri când o domnişoară drăguţă, tinerică, la vreo 17 ani după părerea mea [dar parcă mai poţi fi sigur...], se opreşte şi mă întreabă cu o voce timidă, pierită, nesigură şi lipsită de profesionalism: -Nu-ţi doreşti nimic…?
Pentru o fracţiune de secundă mă opresc convins că vrea să mă întrebe cât e ceasul ori unde e strada x, apoi îmi dau seama că e o profesionistă xxx şi merg mai departe, că doar nu era să stau cu ea la taclale să îi spun că îmi doresc un Canon 5D modelul ăsta nou, o motocicletă şi o pereche de sandale noi, că alea de mi le-am cumpărat acum 4 ani s-au jerpelit peste măsură. Iar obiectivul ăsta nu era înca lansat. Nu o să continui lista cu lucruri pe care mi le doresc, o parte din ea este trecută aici.
Adevărul e că de cand avem biroul în acest cartier de case, trotuarul nostru este semănat periodic cu prezervative. Asta deoarece străduţele din cartier, împreună cu părculeţul din zonă, desemnează un adevărat “love ground” sau, mai degrabă, “fuck ground”. Zic “fuck ground” deoarece din partea clienţilor care apelează la serviciile profesionistelor nu cred că e vorba de “love”, iar dacă ele îşi iubesc sau nu meseria nu am habar. Totuşi cred că dacă şi-ar iubi cu adevărat meseria ar veni şi în week-end şi pe gratis la job.
Ce m-a intrigat foarte tare şi m-a determinat să scriu şi să ilustrez fotografic acest post, e un prezervativ înnodat pe care l-am văzut acum o lună aruncat pe jos. Atunci n-aveam aparatul la mine, aşa ca nu l-am imortalizat. Ieri am pornit în căutarea lui sau a unui alt exemplar similar. Timp de mai bine de o oră m-am învârtit în jurul părculeţului măcinat de întrebarea: oare câte din curvele din zonă înnoadă prezervativele înainte de a le arunca pe jos? Oare ele le aruncă pe jos sau clienţii? Şi dacă le aruncă clienţii, ce fel de clienţi sunt aceia care le înnoadă şi ce fel de clienţi sunt cei care nu le înnoadă? Clar este un plus în educaţia unui individ să faci un nod prezervativului. Dar care este raţiunea pentru care ai înnoda un prezervativ folosit, cu trei secunde înainte de a-l arunca pe geamul maşinii?
Am fotografiat un număr de 30 prezervative folosite şi aruncate pe jos, 92 ambalaje de prezervative şi am mai tras la nimereală şi 29 cadre cu alte ambalaje. În studiul realizat nu am fost deloc selectiv. Am încercat să fiu cat se poate de imparţial, aşa că am pozat absolut toate ambalajele şi prezervativele găsite, fără a le modifica poziţia sau locaţia. Fără a încerca să le pun într-o lumină mai bună :) Menţionez că, în cazul prezervativelor, le-am fotografiat indiferent de starea de degradare, dar la fotografierea ambalajelor am fost foarte atent să nu pozez un ambalaj de două ori, aşa că am ales doar ambalajele mai mari de jumătate şi am exclus din statistică capetele mici rupte de întreg.
Studiul a generat o serie de noi întrebări şi răspunsuri:
Întrucât numărul ambalajelor este semnificativ mai mare, concluzia evidentă este că prezervativele se biodegradează mai uşor, fapt evident facilitat de natura materialului din care sunt făcute.
Încă nu am terminat o statistică pe producători, aşa că nu am un răspuns clar la întrebarea ce marca e preferată de către profesionizde. Oricum, nu ştim nici răspunsul la întrebarea cât de mult le pasă de propria siguranţă.
Prezervativele s-au scumpit! Am observat că mărcile de top nu mai sunt aşa des folosite în ultima vreme. O deducţie logică ţâşnită din observarea gradului mai aprofundat de degradare a ambalajelor. Astfel, am gasit ambalaje mai recente doar de la producători no name, ceea ce dovedeşte o reorientare către branduri mai ieftine. În sprijinul aceleaşi afirmaţii stă şi faptul că, în preajma ambalajelor vechi, nu se mai gasesc prezervative decât în stare avansată de degradare.
Nu există un sistem de vânzare a prezervativelor cu ridicata. Asta pentru că am găsit şi ambalaje de trei bucăţi. Dacă aş fi ASM la o companie de distribuţie, aş semna nişte contracte cu reduceri masive pentru meseriaşe, cu reduceri pe volume şi, în niciun caz, nu aş promova produsul în reţelele de vânzări tip Network 21. Închipuiţi-vă cum ar suna campaniile de publicitate la prezervative într-un sistem tip AVON. După un timp, consilierul tău prezAirVON ar primi bonus: vibratoare, cătuşe, lubrifianţi, fishnet, haine de latex, etc. Si tu nu.
Prezervativele sunt aruncate fie în locuri mai ferite ale părculeţului, fie pe trotuare, lângă garduri, ori pe stradă, langă bordură. Dacă am şti cum se parchează masinile, am putea emite noi ipoteze cu privire la întrebarea: cine aruncă prezervativele? Clientul sau curva?
Un caz aparte este o anumită bancă în spatele căreia am găsit 4 bucăţi [3 recente si unul vechi], atârnate în gardul viu. Oare o fi ceva superstiţie să arunci prezervativul peste umăr, să îţi pui o dorinţă şi să crezi că ţi se va îndeplini, dacă rămane agăţat în tufiş?
Aproximativ 95 % din prezervative sunt aruncate neînnodate! Asta dovedeşte oare o acută lipsă de bună creştere?
Celelalte ambalaje găsite în ”fuck ground” dovedesc că, pentru un plus de energie, clienţii consumă ciocolată, fetele îşi clătesc gura cu băuturi acidulate şi consumă, în general, junk food.
Dacă fotografiile generează alte întrebări vă stau la dispoziţie.
Din filmul meu, Ture Photo



Excelent studiu!
crisp said this on April 7th, 2009 at 10:29 pm
fabuloase pozele, ca si textul de altfel! ar trebui sa discuti si cu un analist sau asa ceva ca sa iasa un studiu :-) sau poate ar trebui sa discuti cu fetele ;-)
catalin said this on April 10th, 2009 at 9:30 am
#-o (vezi mess). Totusi, n-ai acordat prea mare atentie acestui, unui … ”subiect”? ”Subiectul” asta e… temă de casă?
Claudiu said this on April 13th, 2009 at 1:51 pm
ideea e ca dacă vrei să acoperi un subiect trebuie să îţi acorzi o rezervă de timp. şi totul a durat vreo două ore jumate.[pozat, prelucrat, scris text]
salcudean said this on April 15th, 2009 at 8:27 am
O adevarata investigatie. Excelenta idee!!!
Mihai said this on May 27th, 2009 at 10:38 pm
super tare “documentarul” :D
adevaru-i ca mereu vom “da” peste asa ceva,mai mult sau mai putin,pe strada,sau dupa vre-un bloc in ceva cartier marginas.daca ne deschidem bine ochii “fuck ground-ul” e peste tot…langa licee,langa cimitirele de langa licee etc.
adela said this on February 6th, 2010 at 1:16 pm
ma bucur ca iti place “documentarul”. adevarul e ca de cand l-am scris mi-am dezvoltat un simt din a ma uita pe jos in locuri cu potential. studiul si documentarea foto continua si cand voi avea noi concluzii o sa le public.
salcudean said this on February 6th, 2010 at 3:08 pm
buna seara!si totusi nu cred ca in aceasta fuck world mai poate fi buna!intradevar.Am 12 ani si traiesc intr-o lume absurda in care copii st abuzati,violati,si le este permis sa se uite la filme pentru adulti cat si sa cumpere prezervative.da stiu vorbesc prea…matur pentru un biet copil de 12 ani.insa copii de 12 ani pot fi mult mai inteligenti decat oamenii care fac cea ce fac (the proof is up)asa ca va rog dragi oameni nu va mai aruncati obiectele in natura!mai sunt unii care vor sa respire aer si sa vada flori nu prezervative folosite.exista cos de gunoi in caz ca nu ati aflat.probabil ca voi aveti cosuri de gunoi in miniatura si e greu sa-l vedeti!si inca ceva sexul se face intr-un spatiu inchis,intim nu de fata cu toata populatia romaniei!pe bloc,in parc,in retsaurant!aceasta tara nu a fost salvata si aparta de catre unii si altii in vremurile care au fost sa va bateti voi joc de ea!ma scuzati ca eu…o fetita de 12 ani v-am ocupat 2 min.din ocupata dv.viata!
patrice said this on March 10th, 2010 at 11:04 pm